Poezia

La început a fost cuvântul,
Iar apoi poezia.
De la facerea lumii, cântul
Inimii ne e menirea.

Dacă aş creea un univers
Din poezia inimii tale,
Ar fi oare de ne-nţeles
Să-ţi cer sa îţi urmezi pe cale?

Demult uitatul Eu surâde,
Retrăind apuse amintiri.
Demult uitatul Tu surâde,
Din poezie si desluşiri.

Nu-mi frânge aripa

Nu-mi frânge aripa
Cu privirea ta nepăsătoare,
Care
Ar înlăcrima si soarele
Dacă l-ai privi
Cu insistenţă,
Dar cum în a sa absenţă
Ar trebui să luminezi,
Nicicând n-o să te poţi
Uita direct
În soare.

Ochi-mi se pierd in nemişcatul soare,
Plin de culoare,
Ce se ridică încet deasupra orizontului,
Râzand de gluma de a străluci
Pe cer,
Şoptindu-mi încet
Şi discret
La ureche:
"Cel ce nu are iubire
Ar trebuii s-o implore."

Vis oriental

Imi cazu o petala de trandafir,
Mangaindu-mi crestetul
Boltii ceresti, octetul
Luminii strapunsa de un fir
Atarnat
De spranceana-ti, parfumat
Cu un parfum oriental
Din lemn de santal.

Imi sondezi adancimile iubirii
Picurandu-ti fiinta in inima,
Din a carei lacrima
Isi spala arpile ingerii.

Peisaj de iarna

Zapada alba imi fulguie
Tarana in care mi-am infipt
Atat de adanc radacinile,
Pe care-am desenat cu mainle
Chipul tau.

Pe fata-mi se asternu incetisor
Lacrimile cerului de iarna,
Topindu-mi fiecare coltisor
Al meu, cu plansu-i lin si usor,
Ca un porumbel in zbor,
Pentru mine.

Curiozitate

Vreau sa-mi citesc fila nescrisa,
Sa-mi vad fata nevazuta,
Poate asa as intelege de ce
Imi nasc cuvintele
Din buzele fetei, care-mi ating
Tamplele.

Vreau sa stiu cine imi sfarama
Cuvintele in silabe, iar silabele in litere,
Poate asa as intelege de ce
Cuvintele-mi se astern pe coala alba
Si nu pe pielea fetei, ce-mi atinge,
Nebanuit de fin, privirea.

Vreau sa stiu Nemurirea!

Misterele iubirii

Iubirea ce-n dar ai primit-o ascunde,
De poti sa te-afunzi in sopot de unde,
Si Moarte si Viata.

Pasind usurel pe-un fir ca de ata,
Ti-e frica sa sari, sa descoperi
Oglinda cu chipu-ti etern din eri
Necreate.

Iubirea-i Mister, de nepatruns
Cu mintea, caci cel ce-a ajuns
Pe piscul Golgotei, va umple cu-azur
A lumii speranta de-o clipa eterna.

Eu

Imi doresc si sunt dorinta
Sa nu fiu nimic.
Totul e azi cu putinta,
Chiar sa fii nimic.

Eu sunt gandul ce gandeste
Despre Dumnezeu si lume,
Eu sunt salcia ce creste
Langa lacul far' de nume.

Eu sunt raza de lumina,
Eu sunt greul intuneric,
Inima-mi de roua plina
Picura in dansu-i feric.

Cel ce sunt am fost in veacuri,
Cel ce nu-s n-oi fi nicicand.
Eu sunt miile de euri,
Eu sunt viu si sunt mormant.

La mormantul eroului

Ah! Ochi-mi se tulbura,
In fata fatadei
Celui ce a muscat cu pofta
Din tarana tarii sale,
Pentru a fi una cu ea.

Mana mi se topeste in iarba,
Umplandu-mi inima de
Sufletul lui.

O, nu fi trist copile,
Ai adormit un pic,
Caci noi cu totii suntem
Si mergem in Nimic!

Ruga

Ma scufund, lasandu-ma topit
Si acoperit
De umbra lasata pe pamant
De pasii Tai de sfant.

Ma ridic din pamant,
Prinzandu-ma de talpile picioarelor Tale
Si murmurand incet,
Din piept,
O poezie,
Scrisa tie.

Primul pas

Lumina visului meu,
Apropie-te cu pasi lini,
Si agale, ca un crocodil
Din Nil
De un suflet de copil.

Si nu asa cum arunca
Unii pietre in lac,
Tulburandu-i limpezimea.

Caci altfel voi zbura pe un nor
Si ma voi pierde in departari,
Doar daca nu te vei preface in nor
Sa pot calatori pe tine.

Incearca sa zbori,
Caci eu, de nenumarate ori,
Ti-am mangaiat aripile de inger.
Iar greu
Nu este, ci trebuie sa stii sa plutesti
In iubire.

Iar pentru aceasta poti sa incerci
Sa planezi de pe Golgota sau
Chiar de pe varfuri mai mici
De ti-e frica de arici.

Olimp

Imi picura pe degete
Parfumul de ghiocel
Rasarit intr-o primavara
Si cules intr-o seara
Cu cer senin,
Dar totusi plin
De aroma de nebuloase
Ramase
Din ospatul lui Marte,
Curajos si devotat,
Zeu nepatat,
Intelegator si-nmiresmat
De lumina,
Oamenilor straina,
Culeasa doar de zei.

Privire de primavara

Ce privire ai,
Iubita mea,
De copac tanar, prin ramurile caruia
Candva staruia
Un nor de culoarea cerului de vara,
Iara si iara,
Pe sprancenele tale,
Presarand petale,
Pe narile-ti parfumate
Cu arome de flori
Inspirate din culori
Cu care soarele coloreaza
Norii si copacii,
Cu care pictorii picteaza
Si iubitii se imbratiseaza.

Cantec de ciocarlie

Imi vine sa-ti astup rasuflarea
Cu dosul palmei,
Caci a mea a incetat de mult,
In urma urmei
tale
Si spre incantarea ciocarliei,
Zglobiei,
Ce canta imbatata de fericire,
Care cred ca a facut pentru tine un cult,
Caci cu uimire
Am constatat ca doar pentru noi canta,
Altfel cum s-ar fi putut
Ca toti ceilalti sa treaca nepasatori,
Nestiutori,
Delasatori,
De parca ciocarlia nu ar canta,
De parca noi nu ne-am imbratisa,
De parca lumea nu ar Exista?

Meditatie

Pe creasta unui munte-nzapazeit
Si insorit
Eu am trecut de la finit
Spre infinit.

Rugaciune

Din cerul Tau spre mine
Lumina-ti revarsa,
Tatal meu, te rog,
Primeste-ma in casa.

Ajuta-ma ca-n neguri
Sa Iti zaresc privirea,
Ajuta-ma ca-n ceata,
Sa-ti caut stralucirea.

Ajuta-ma ca gandu-mi,
Netulburat de lume,
Sa tinda catre Tine
Asa cum caprioara se duce la izvor.
Si ma ajuta, Doamne, sa mor de al Tau dor,
O clipa doar de trece
Far-a gandi la Tine.

O, Doamne, tu grabeste
A noastra intalnire,
Caci cu privirea-mi trista
Eu cat la nemurire
De la-nceputul lumii.

O, Tu ma izbaveste
Preabunule Parinte.

De ce n-am ramas o mana de lut?

De ce n-am ramas o mana de lut?
De ce n-am murit, de ce mai exist?
A sortii povara, asemeni lui Crist,
M-apasa. Si sufar. Si caut paradisul pierdut.

O, Moarte, da-mi numai un dulce sarut
Si-odihna de-a pururi da-mi in mormant,
Departe de lume, pe muntele sfant.
Reda-mi mie pacea ce-n viata am pierdut.

Avea-voi deasupra doar stele si luna,
Iar lespede-avea-voi vre-o floare de colt,
M-a plange paraul, iar eu o sa-nvat,
De-i bine, de-i rau, sa-mi fie totuna.

Iar vantu-o sa-mi poarta tarana spre stele
Si ingeri curati m-or duce in ceruri.
Ma lepad de oameni s-ale lor idealuri!
Adio! O, lume desarta din visele mele.

Koan

Noaptea cerul este acoperit de stele,
Ziua de nori.
Atunci cand nu mai e nici zi nici noapte
Ce ar mai putea acoperi cerul?
Iar daca cerul este de-a pururi imaculat
Ce suflet ar putea fi limitat?
Si daca nici un suflet nu are limite,
De ce-ai avea chiar tu?

Intuneric

In liniste si-n pace, cum inima-mi tresalta,
O lume va dispare pentru-a apare alta.
Spoiala se dizolva, iar timpul se opreste,
O umbra grea se lasa, ce creste si iar creste.
Nu-s puncte cardinale, nu-i jos si nu-i nici sus,
Cum toate-s trecatoare, s-au dus si iar s-au dus.

Acum in intuneric, cum totul s-a oprit,
Ma simt zburand cu totul, lin, spre infinit.

Lumina stelei

Lumina stelei de pe cer
Imi strajuie in noapte.
Ce as putea ca sa-ti mai cer?
S-ascult a tale soapte ...

De am privi aceeasi stea
De sus, de pe coline,
As mai putea inca spera
Ca te-ai gandi la mine ...

Si-n luna care-mi lumineaza
In noapte-adanca, adanca,
Pe tine acuma pe o raza
Te vad zambindu-mi inca ...

Si daca sufletu-mi viseaza
La tine-ntotdeauna,
Oricine-n lume poa' sa vaza
Ca tu esti numa' una ...

Ea

In ape stralucesc cristale,
Iar ochii mei sunt umezi
de lacrimile tale.

Pe fruntea-ti cea senina
Suvitele-ti preling,
Pe pielea ta cea fina
Saruturi moi iti ning.

Razand ma prind de soare
Si ma topesc in el
Cu inima-mi pierduta
De pace si mister.

Copil cu caine

Sub o luna desantata
Inima-ncepu sa-mi bata
De durere, de tristete,
Ce mai faci tu tinerete?
Curcubeu sculptat in nori,
Te ridic de subsiori
Viata ce imi ai fiori.

In cuierul lung de luna
Te-am vazut, tu, impreuna
Cu un mamifer salbatic,
Enigmatic,
De nedescris,
Venind din abis.
Numele sau:
Dionis.

Vis cu Oana

Ce cer frumos
De abanos
si ochii tai
zambesc frumos.

E curios
si maiestuos.

Ca si steaua polara care seamana
Cu un colt al gurii tale.
Ca si Carul Mare,
Ca si sprancenele tale.
Ca si steaua Sirrah
Din constelatia Andromeda
Care
Este o lacrima a ta cand,
In gand
Plangi si stropesti cometele,
Bietele,
Si un zambet al tau cand,
In gand,
Razi si imprastii lumina
senina
In stele.

De ce?

De ce astepti sa ninga
Cand pielea ta cea fina
E alba ca si neaua?

De ce astepti ca ploaia
Sa murmure incet,
Cand ochii tai albastrii
Imi unduiesc in piept?

De ce astepti ca inima-mi,
La simpla ta chemare,
Sa se topeasca-n stele,
Asa cum Ursa Mare,
Din sanu-ti, joc de iele,
Imi picura iubirea?

La marginea unei prapastii

Pe fondul unui cer cu valuri
Eu vars a lunii dulci pocaluri
Scaldat in umbre si lumini,
Visez la sfinti si zei straini.
Vad stelele ce tainuiesc,
Iubita mea de neam craiesc,
Misterul si noi, amagiti,
N credem toti niste pitici.
Dar fara noi, tu si cu mine,
N-ar exista tu stii prea bine,
Steaua mea!
Nici cer cu stele,
Nici altceva.

In ape-ti reflectezi tu chipul
Din praf de stele, printre iele,
Cantandu-ti pasul
Din lut si din argila.
Iar eu rasucesc o noua fila
A lumii, neschimbata si statornica
Realitate, pentru Unic unica,
Pentru ceilalti impartita,
Despartita,
Plictisita,
Prapadita
Si flegamatica
Ca o ora de matematica.

Paradox

As invinge cu o forta irezitibila
O creatura indestructibila?
Sau as putea bea un ceai
Dintr-un samovar in care
Nu s-a fiert niciodata nimic?
M-as putea hrani cu
Trupul meu nenascut?
As putea vedea invizibilul?
As putea auzi linistea?
M-as putea impiedica de lumina
Fara
Sa-mi ranesc picioarele?
As putea bea esente tulbure
A norilor
Dintr-un cer senin?
As putea sa ma dau de-a dura
Pe un curcubeu monocolor?

Daca da, atunci,
Din cele zece porunci,
Tu vei fi prima.

Reflectii

Nu este usor sa fii un suras
Caci trebuie sa stii sa zambesti.
Nu este usor sa fii o lacrima,
Caci trebuie sa stii sa plangi.
Nu este usor sa fii un soare,
Caci trbuie sa stii sa luminezi.
Nu este usor sa fii o adiere de vant,
Caci trebuie sa stii sa mangai.
Nu este usor sa fii iubirea,
Caci trebuie sa stii sa iubesti.
Dar cel mai greu este sa fii,
Pentru ca trebuie sa inveti sa existi.